Articole

După 25 de ani. Clujul, atunci și acum. Confesiunea unui „muschetar” venetic.

13 august 2023  |  3 min

Articol publicat inițial de Republica

Am plecat din Cluj în 1998, lăsând în urmă un oraş cu clădirile spoite pentru ochii superficiali ai lumii şi băncile văcsite în culorile tricolorului, ca să-ți poți aşeza patriotic dosul fredonând liniştit “noi suntem români”. Am plecat să fac Teatrologie la Bucureşti din “oraşul în care nu se întâmpla nimic”, cum îmi denumisem Clujul copilăriei cu aroganța frustă a tinereții, spre disperarea rudelor şi prietenilor care se simțeau trădați pentru o mână de “mitici”. La Bucureşti, am învățat într-un timp record toate bancurile cu ardeleni şi cu Funar, “primarul-vedetă” al țării, ăl de ne explica cum vecina mea Melinda sau prietenul meu Toma o să ne fure Ardealul de sub picioare, ca nişte scamatori iscusiți care îți trag brusc preşul de sub tălpile tradiționale. No, tulai Doamne, nici la 19 ani nu puteam cumpăra asemenea langoşi! (Trebuie însă să recunosc că imaginea lui Toma gonind cu statuia lui Avram Iancu în cârcă spre vama din Borş mi-a ținut adesea companie în lungile ore de navetă spre Bucureşti.)

O fi pârdalnica de vârstă care înaintează implacabilă, dar în ultimul an, de fiecare dată când am revenit acasă, m-am întrebat dacă aş fi plecat din Clujul lui 2023, acest oraş viu şi schimbat, care nu mai are nicio legătură cu floşterul retrograd al adolescenței mele. Oraşul în care mii de oameni din Mănăṣtur au coborât dealul spre centru scandând Joş Ceauşescu! Oraşul în care Matei Corvin a fost înconjurat ani de zile de bişnițarii care vindeau mărci şi dolari în aer liber. Oraşul în care ortodocşii şi greco-catolicii se băteau în biserică, sub ochii îndurători ai Domnului şi sub privirile noastre înfiorate. Oraşul în care s-au inventat Tiff, Electric şi Untold, ca să moară de oftică şi năduf Capitala. Oraşul care dă cele mai mari chirii şi cele mai bune glume din imobiliare. Oraşul din care acum toată lumea mă întreabă mirată de ce am plecat.

De ce am plecat?! Ca să număr la fiecare revenire vecini şi părinți care s-au dus ca fire de praf scuturate de pe umărul timpului? Ca să bat de fiecare dată străzile pietruite cu amintiri ca un somnambul dornic să mai viseze o dată?

De ce am plecat?! După patru zile de tinerețe regăsită la Untold (numai cu apă plată!), tot ce pot da este un clişeu vrednic de un promo pentru un film independent difuzat pe ecranul memoriei: poate că nu am plecat, de fapt, niciodată. A trebuit să mă prindă o ploaie bestială la scena Retro, singură, ca să pot aprofunda, suspendată între vârste, milioanele de dileme ale dezrădăcinaților care suntem unii dintre noi, căutându-ne locul, sensul şi identitatea prin regiuni sau lumi departe de casă.

“M-au pus lângă scena Nostalgia”, a mustăcit mucalit Florin Negruțiu când ne-am întâlnit în Parcul Mare din Cluj. Deşi detest să trăiesc în trecut, am trecut duminică, după concertul Vama, la o extra doză de nostalgie şi fantezie retro. Cred că spiritul lui Kurt Cobain a trimis ploaia când am început să dănțuiesc ca apucata pe Coco Jambo, în spatele unui grup format dintr-un francez, un mexican şi câțiva italieni care tocmai încinseseră o horă pe refrenul “dacă pleci ia-mă ṣi pe mine”.

În urmă cu mulți ani, am plecat din Cluj, dar nu m-am luat cu totul. Am lăsat părinți, prieteni şi amintiri care au bunul obicei să-mi viziteze sufletul de fiecare dată când mă întreb dezorientată ce naiba am făcut cu mine. La Untold ne-am reunit trei generații pentru patru băieți care îşi pot imagina dragoni, într-o lume cu multe bestii fără poezie. În Clujul desuet de altădată, pe care l-am părăsit fără să mă uit înapoi. După 25 de ani departe de casă, mă simt ca un muşchetar venetic, cu memoria, tinerețea şi speranțele mereu în gardă, ca să mă pot bucura cum se cuvine de oraşul meu care a renăscut în poveşti în care tricolorul se poartă firesc pe umeri, lângă alte steaguri din lumea întreagă. Muzica, cu toate controversele ei gheboase, ne guvernează mult mai bine decât toată politica dubioasă pe care, în mod paradoxal, o tolerăm cu mai multă deschidere.

Viorela Mihai
Viorela Mihai
Consultant de marketing și comunicare, cu focus pe strategii de branding, creație și dezvoltare conținut. Scenarist din pasiune, copywriter din vocație, povestaș din bucuria de a întâlni oameni de …

Articole recomandate

24 martie 2020

„Stați acasă, dar cu ședințe neanunțate!”

La final de februarie, când m-am întors de la Madrid, în avion am nimerit un loc pe scaunele de lângă ieșirea de urgență. Înainte de a decola, am fost întrebați dacă suntem de acord să ajutăm echipajul la evacuarea pasagerilor în cazul unei situații de urgență. „NU!‟, a strigat prompt un june îmbibat excesiv în...
Citește mai mult
22 mai 2023

Democrația noastră neterminată. La 33 de ani de la primele alegeri libere, încă plătim datoriile unui rânjet ilicit

Sondaj exclusiv ATLAS pentru Unfinished Democracy Din punct de vedere psihosocial, spune profesorul Daniel David, rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, democrația se bazează pe trei valori fundamentale: încrederea, adevărul și cooperarea pe baza unui set comun de norme și legi. De-a lungul serii petrecute la Ateneul Român, la evenimentul Unfinished Democracy organizat de fundațiile Eidos și...
Citește mai mult
23 decembrie 2020

Copiii triști ai unei revoluții fără sfârșit

A fost o vreme când îmi zvâcnea tâmpla dacă vedeam întâmplător pe net o poză cu o casetă și un creion HB galben lângă, revendicându-mi în sinea mea cu o oarecare mândrie apartenența la generația care înțelegea acest mesaj dintr-o privire: generația săritoare de elastic, fugărită de rațe și de vânători, uitată cu orele printre...
Citește mai mult

Te invităm să colaborăm.

SERVICIILE NOASTRE

Producție TV

Producție TV

  • Servicii de creație pentru dezvoltarea formatelor tv inovatoare
  • Formarea și coordonarea echipei de producție
  • Crearea identității de brand a produselor media
  • Producția campaniilor de lansare a diferitelor proiecte multimedia
  • Servicii de branding și rebranding pentru industria de broadcasting
•••
Branded content

Branded content

  • Propuneri concepte pentru media clasică sau platforme digitale (audio, video, editorial, serii de interviuri)
  • Dezvoltare formate creative de publicitate (în funcție de mediu, obiectivele de business și target)
  • Scenarii de branded entertainment
  • Organizare și coordonare producție și postproducție
•••
Corporate video production

Corporate video production

  • Dezvoltarea de concepte și formate pentru campanii de imagine B2B sau B2C (campanii video, editoriale sau serii de interviuri)
  • Servicii de creație și producție pentru produse de content marketing
  • Campanii de employer branding
  • Campanii de conștientizare sau educative croite pe o temă relevantă pentru companie (propunerea și producția formatului potrivit, în funcție de target și obiective)
  • Produse video pentru self-marketing
•••
Marketing și branding

Marketing și branding

  • Definirea manualului de brand și a identității brandului
  • Livrarea de campanii de imagine la cheie : de la concept, la execuția audiovideo a materialelor de promovare
  • Conceperea campaniilor de promovare pentru lansări, aniversări de brand sau evenimente speciale
  • Campanii de follow-up
•••
Campanii sociale

Campanii sociale

  • Servicii de creație și producție video pentru campanii de CSR
  • Conceperea campaniilor de donații pentru ONG-uri
  • Realizarea de campanii aniversare sau sezoniere
  • Creare de conținut pentru paginile sociale
  • Implicarea în campanii editoriale
•••
Live entertainment

Live entertainment

  • Propuneri concept și scenariu eveniment
  • Coordonarea echipei de producție
  • Regie eveniment
  • Promovare eveniment
  • Susținere campanie de follow-up