Articole

Stați jos, de la mine aveți un Insuficient! Când va deveni școala cu adevărat „altfel“?

8 februarie 2021  |  2 min

Reînarmați cu un arsenal de pensule, culori, carioci, tuburi (de vopsea, de lipici, de aracet), cu stocuri de hârtie creponată, colorată, lucioasă și cartonată, suntem printre norocoșii care inaugurăm semestrul al doilea cu „școala altfel“. În anul în care tot ce am trăit, gândit și simțit a devenit „altfel“, într-o lume în care ne-am distanțat forțat de familie, de prieteni, de confortul previzibilului și de echilibrul siguranței, școala altfel sună pleonastic. Și totuși, mergem înainte pe o structură de an școlar bătută în piatră, ca și poruncile lui Moise, făcând abstracție de vremuri și de circumstanțe. Imuabilă și intransigentă, programa își continuă drumul prin viețile noastre încâlcite, garant al statorniciei Educației în fața imprevizibilului – o va face și la toamnă, când elevii care schimbă ciclul școlar vor fi trozniți de mulți dintre noii profesori cu un aer degajat, în timp ce își vor aminti neputincioși de orele grăbite de pe WhatsApp.

Un scurtcircuit de un an într-un sistem de educație axat obsesiv pe performanță a creat în rețea dezechilibre care se vor resimți pe termen lung. Cine și cum evaluează impactul? Cine regândește programa următorilor ani și cum vor fi reintegrați în circuitul școlar copiii care au pierdut cursa online sau nu au avut acces la nicio formă de școală? În multe cazuri, calificativele finalului de semestru pandemic au reconfirmat un adevăr trist și foarte cinic: sistemul continuă să noteze starea materială a familiei și condiția ei socială mai degrabă decât potențialul elevului. Când din clasa a patra părintele este depășit de exercițiile de matematică primite de copil ca temă pentru acasă, problema nu este a părintelui, ci a școlii de masă care își ratează an după an menirea de a oferi oportunități de educație tuturor elevilor înscriși în sistem, indiferent de meseria lu’ tata. Excelența se predă în clase dedicate performanței, nu într-un învățământ de masă cu elevi stivuiți în containere în curtea școlii, puși de-a valma într-un cuibar în care unii își vor putea cloci un viitor de aur datorită meditațiilor, iar alții vor scurma în noroi ca proaspeți absolvenți ai analfabetismului funcțional.

O programă care îți pretinde din clasele primare să descifrezi ortograme care altădată se regăseau în examenul de gramatică pentru concursul de admitere la Drept este din același film SF cu o navă spațială care tocmai a aterizat lângă toaleta din fundul curții – putea-i-te-ai oare împotrivi?!

Dacă școala nu va deveni „altfel“ în fiecare zi, adică mai accesibilă, mai inteligibilă și mai practică, în bilanțul pandemiei vom crea o nouă coloană de victime nevinovate: copiii cu insuficiență școlară acută, peste al căror viitor putem întoarce de pe acum plăcuța cu „închis“.

Viorela Mihai
Viorela Mihai
Consultant de marketing și comunicare, cu focus pe strategii de branding, creație și dezvoltare conținut. Scenarist din pasiune, copywriter din vocație, povestaș din bucuria de a întâlni oameni de …

Articole recomandate

24 septembrie 2020

Către toate cadrele didactice care se simt „inconfortabil“ în fața unei camere web

Am crescut într-o familie de profesori, cu un respect uriaș pentru această vocație. Mama, profesoară de matematică, a învățat generații de elevi să iubească tainele și mecanismele acestei materii, transformând-o dintr-o corvoadă imposibilă într-o victorie a logicii și a gândirii. Moștenise acest har de la părinții ei, profesori de matematică și de română într-un colț...
Citește mai mult
23 decembrie 2020

Copiii triști ai unei revoluții fără sfârșit

A fost o vreme când îmi zvâcnea tâmpla dacă vedeam întâmplător pe net o poză cu o casetă și un creion HB galben lângă, revendicându-mi în sinea mea cu o oarecare mândrie apartenența la generația care înțelegea acest mesaj dintr-o privire: generația săritoare de elastic, fugărită de rațe și de vânători, uitată cu orele printre...
Citește mai mult
27 mai 2019

Ziua în care am stat la coadă pentru libertate

Recunosc, am fost o singură dată la o ședință de bloc. Abia mă mutasem în Drumul taberei. Prezența mea a coborât media de vârstă cu vreo 40 de ani. M-a dezamăgit atât de mult bârfa despre caloriferul și buda vecinului încât n-am mai călcat neam pe la întâlnirile clubului de geriatrie. Eram studentă și n-aveam...
Citește mai mult

Te invităm să colaborăm.

SERVICIILE NOASTRE

Producție TV

Producție TV

  • Servicii de creație pentru dezvoltarea formatelor tv inovatoare
  • Formarea și coordonarea echipei de producție
  • Crearea identității de brand a produselor media
  • Producția campaniilor de lansare a diferitelor proiecte multimedia
  • Servicii de branding și rebranding pentru industria de broadcasting
•••
Branded content

Branded content

  • Propuneri concepte pentru media clasică sau platforme digitale (audio, video, editorial, serii de interviuri)
  • Dezvoltare formate creative de publicitate (în funcție de mediu, obiectivele de business și target)
  • Scenarii de branded entertainment
  • Organizare și coordonare producție și postproducție
•••
Corporate video production

Corporate video production

  • Dezvoltarea de concepte și formate pentru campanii de imagine B2B sau B2C (campanii video, editoriale sau serii de interviuri)
  • Servicii de creație și producție pentru produse de content marketing
  • Campanii de employer branding
  • Campanii de conștientizare sau educative croite pe o temă relevantă pentru companie (propunerea și producția formatului potrivit, în funcție de target și obiective)
  • Produse video pentru self-marketing
Marketing și branding

Marketing și branding

  • Definirea manualului de brand și a identității brandului
  • Livrarea de campanii de imagine la cheie : de la concept, la execuția audiovideo a materialelor de promovare
  • Conceperea campaniilor de promovare pentru lansări, aniversări de brand sau evenimente speciale
  • Campanii de follow-up
•••
Campanii sociale

Campanii sociale

  • Servicii de creație și producție video pentru campanii de CSR
  • Conceperea campaniilor de donații pentru ONG-uri
  • Realizarea de campanii aniversare sau sezoniere
  • Creare de conținut pentru paginile sociale
  • Implicarea în campanii editoriale
•••
Live entertainment

Live entertainment

  • Propuneri concept și scenariu eveniment
  • Coordonarea echipei de producție
  • Regie eveniment
  • Promovare eveniment
  • Susținere campanie de follow-up